joi, 14 noiembrie, 2019

***

Mintea mea-i bună la făcut gânduri,
la împletit cuvinte
şi ţesut iluzii.
La asta-i bună mintea mea.

Cu tolba plină de întrebări,
ca Paris,
ţintesc în realitate, şi mai ales,
în călcâiul ei.

Dumnezeu îşi ţine bine păstrate secretele.
Frecvenţa pe care emite
nu se află pe scala fiinţei mele.

Ce pot percepe cu simţurile
putrezeşte,
mâncat de timp.

Despre timp şi spaţiu,
despre misterul spre care
mintea mea tânjeşte bolnavă,
las pietrele să vorbească.
(în sinea lor, timpul e oglinda lui Dumnezeu).

Sensurile mă strivesc cu aura lor.
Cerul îmi face în ciudă.
Neputincios, încerc nemărginirea
cu degetul mic,
şi cu pietrele.

Cu mintea construiesc iluzii,
pentru amăgirea eu-lui meu întrebător.
Uneori reuşesc;
de dragul jocului, de multe ori, închid ochii.

se încarcă...

Despre calin17

avatar

Răspunde

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>