joi, 13 decembrie, 2018

Monthly Archives: iunie 2017

Conștient bazal

Stau tot în transă, în hipnoză,

Să n-am alt gând decât pe tine,

Cu corpul plat, întins de bine…

Te-așteptând iar, apoteoză!

 

Derulez ce n-am

citeşte toată poezia »

Drapel de sine

Mă trage apa, din mine, la fund,

mă decantez în ce am mai ușor;

gândul,

ce-mi ține deasupra cu etericul său de profund

visul… ce-mi

citeşte toată poezia »

Descurajare

Sunt cu mine de mână într-un deșert de suflet. Nu-i oază

Și așa-s de însetat de orice și am frică să n-am… mi-e groază

citeşte toată poezia »

Neputință

Plouă.
Gândurile mi se preling, rătăcite, pe față,
- șiroaie purcese din viață;
se împreună cu toate-n bărbie,
un pârâu să îmi fie;
apoi picură, …

citeşte toată poezia »

Ciudățenie

Ciudată e lumea; se minte, se fură,

E parcă făcută să-și sape ea groapa

-Ce-o umple c-omoruri- căci coasa și sapa

Nu-s doar pentru pâine…

citeşte toată poezia »

Binecuvântat fie… PRAGUL

Mi-am pus de azi un prag la cât, la cât să fur…

Ceva la 10 milioane, d-”euroi” ”bien sur”,

Că așa se poartă acuma, tare

citeşte toată poezia »